Comments: 0

Anatomia unei respirații complete

Este cunoscut faptul că oxigenul este esential vietii, dar mai puțin cunoscut este faptul că, de felul în care organismul foloseste oxigenul inspirat depinde adesea, sănătatea noastră.

Studii numeroase arată că leziunile neurologice care pot duce la diferite tipuri de handicap motor, la dificultăți în vorbire precum și la alte tipuri de paralizii, pot fi corectate prin optimizarea felului în care organismul foloseste oxigenul.

Primul lucru pe care un medic de prim ajutor îl face în situații de șoc sau afecțiuni mai grave este să pună masca de oxigen celui afectat. Oxigenul este primul medicament prin care sistemul imunitar începe să funcționeze corect, celula bolnavă fiind capabilă să își refacă structura.

Respirația este o funcție fiziologică vitală, care se desfășoară fără să fie nevoie de prea mult control conștient.

Odată cu aerul respirat, oxigenul pătrunde în organism, unde este preluat de moleculele de sânge. Acestea se încarcă cu oxigen, alimentează celulele și țesuturile și apoi se reîncarcă cu dioxid de carbon (rezultatul arderilor din organism) care va fi eliminat de plămâni prin expirație.

O respirație corectă asigură un echilibru optim între ”intrările” și ”ieșirile” aerului din corp, furnizând oxigenul indispensabil vieții.

O respirație incorectă, pe de altă parte, prin inspirarea  unui volum mai scăzut de aer, reduce cantitatea de oxigen la nivelul țesuturilor, cu efecte negative atât la nivel fiziologic (amețeală, dureri de cap, stare de oboseală, extremități reci, puls mărit etc.), cât și la nivelurile emoțional, cognitiv și comportamental (iritabilitate, agitație, stări anxioase, dificultăți de concentrare, în luarea deciziei etc.).

Atunci când avem o stare de agitație, suntem speriați sau nervoși, avem tendința să respirăm rapid, sacadat, neregulat și superficial, umplând cu aer doar pieptul (partea superioară a plămânilor).

Acest tip de respirație este numit respirație toracică. Respirația toracică nu asigură un aport suficient de oxigen, dearece doar o parte a plămânilor se umple cu aer. Senzorii chimici ai plămânilor detectează nivelul dioxidului de carbon, iar în cazul unei mai mici  cantități de oxigen transmite un mesaj creierului. Un nivel ridicat de dioxid de carbon sau un nivel scăzut de oxigen este interpretat de creier ca o nevoie suplimentară de oxigen.

Creierul răspunde automat prin mărirea ratei respirației, pentru aprovizionarea cu oxigen.

Se ajunge astfel la hiperventiație, adică o respirație accelerată, întretăiată, cu senzația de oprire a respirației, de sufocare prin senzația de contractare a pereților gâtului și pieptului.

Hiperventilația scoate brusc dioxidul de carbon din organism, balanța chimică se dezechilibrează, având loc o superoxigenare. Acest proces duce la apriția senzației de amorțeală și de furnicături ale buzelor și ale vârfurilor degetelor de la mâini și de la picioare, apariția palpitațiilor, puls ridicat, transpirație, dureri pectorale, amețeală, zgomote în urechi etc.

Toate aceste reacții fiziologice sunt interpretate ca fiind semne ale unui pericol și se declanșează un răspuns din partea organismului de tipul atacului de panică.

Creierul este cel care monitorizează echilibrul dintre oxigen şi dioxid de carbon.

Dacă este o cantitate prea mare de dioxid de carbon în corp, creierul transmite un mesaj organismului pentru a intensifica respiraţia. De aceea atunci când alergi, când respiri mai profund, partea din creier responsabilă pentru controlul echilibrului respirației este bulbul rahidian. Acesta este localizat în apropierea de partea inferioară a creierului, în apropierea măduvei spinării şi controlează funcţiile involuntare, mecanismele de supravieţuire ale organismului.

Respiraţia este controlată de centrul respirator al bulbului rahidian, în care se află receptori ce detectează dacă nivelul de dioxid de carbon din sânge este prea ridicat. Toate aceste lucruri au loc automat, aşadar chiar şi în timpul somnului muşchii responsabili pentru inspirație şi expirație sunt funcţionali fără ca noi să-i controlăm.

Chiar dacă respiraţia este un proces involuntar, oamenii sunt capabili să o controleze, să o conștientizeze.

Fiecare respirație normală a majorității oamenilor obișnuiți are echivalentul unei jumătăți de litru de aer, însemnând a zecea parte din volumul plămânilor, care este de 5 litri.

Aceasta înseamnă că o bună parte din aerul folosit rămâne în plămâni. Astfel este nevoie de un proces constant, continuu de înlocuire a dioxidului de carbon cu oxigenul din afară.

Studiile arată că doar 10% din populație (sportivi de performanță, dansatori, muzicieni, practicieni ai exercițiilor de respirație) respiră corect, aducând în plămâni o cantitate de aer echivalentă de 2 litri.

Tipul de respirație care asigură acest aport constant de oxigen este cea diafragmatică, numită și respirație abdominală.

Atunci când respirăm conștient, abdominal, umplem și partea inferioară a plămânilor (care au legătură cu receptorii parasimpatici de odihnă și relaxare), respirăm mai profund, mai rar, inspirând astfel un volum mai mare de aer, implicit de oxigen.

În mod natural, respirăm abdominal, atunci când dormim și când suntem relaxați; bebelușii (de asemenea, animalele) respiră abdominal.

Nivelul de oxigenare a creierului

Creierul este cel mai solicitat organ al corpului uman, motiv pentru care o mare parte din atenție ar trebui sa se îndrepte către acesta, cu atât mai mult cu cât degradarea sa este considerată, în mare parte, ireversibilă.

Cu toate ca reprezinta doar 2% din greutatea corpului, creierul este organul care consumă cea mai multă energie. Astfel, pentru a funcționa normal, creierul are nevoie de minim 20% din cantitatea totală de oxigen și 15% din cantitatea totală de sânge care circulă prin organism.

Lipsa oxigenarii creierului afectează funcționalitatea acestuia ducând la hipoxie, o afecțiune care desemnează scăderea cantității de oxigen în țesuturile organismului.

Atunci când creierul este slab oxigenat, întreg organismul este lipsit de vitalitate, iinstalând-se senzația de oboseală și epuizare. De asemenea, amețelile și stările de confuzie pot avea la bază tot o lipsă de oxigenare a creierului. Atunci când creierul nu primește suficient oxigen și sânge apare accidentul vascular cerebral, care, în anumite cazuri, poate fi fatal.

Primele simptome ale creierului insuficient oxigenat sunt amețeala, starea de leșin (în cazuri grave chiar leșinul), respiratia greoaie însoțită si de transpiratie, întunecarea vederii. Paloarea feței și amorțeala mâinilor, picioarelor sunt alte simptome asociate cu lipsa oxigenului în creier. De asemenea, oboseala psihică și fizică accentuată poate fi indusă de creier ca urmare a lipsei oxigenului. Factorii de risc care favorizeazaă si agravează aceste simptome ale unui creieru slab oxigenat sunt fumatul, alimentația dezechilibrată si saraca în vitamin, minerale si lipsa activității fizice.

Relația dintre consumul de oxigen și activitatea neuronală

Având o cerere mare de energie, creierul reacționează foarte sensibil la deficiența de oxigen. 

Neurobiologii Ludwig-Maximilians-Universitaet (LMU) din München și echipa sa au făcut măsurători ale nivelurilor de oxigen din creier, reușind, pentru prima data, să le coreleze cu activitatea neuronală din timpul activității normale a creierului.

Creierul necesită o cantitate disproporționată de energie în comparație cu masa sa corporală. Această energie este generată în principal de procese metabolice aerobe care consumă cantități considerabile de oxigen.

Prin urmare, concentrațiile de oxigen din creier sunt un parametru important care influențează funcția celulelor nervoase și a celulelor gliale(de susținere a elementelor neuronale). Cu toate acestea, corelația dintre nivelurile de oxigen consumate în creier și activitatea neuronală a fost, în mare parte necunoscută, până nu demult.

Neurobiologii LMU Hans Straka, Suzan Özugur și Lars Kunz au reușit, de asemenea, să măsoare acest aspect și să-l coreleze cu activitatea celulelor nervoase, raportând rezultatele lor în revista BMC Biology .

Pe un model animal prestabilit (mormolocii broaștei cu gheare Xenopus laevis) oamenii de știință au folosit senzori electrochimici pentru determinarea concentrației de oxigen disponibil în creier, controlând inhibarea activității celulelor nervoase cu ajutorul substanțelor farmacologice. Folosind exemplul celulelor nervoase care controlează mișcările ochilor, oamenii de știință au reușit să înregistreze direct relația dintre consumul de oxigen și activitatea celulelor nervoase.

„Am descoperit că un creier este anoxic (nivel extrem de scăzut de oxigen) într-un mediu nesaturat cu aer, ceea ce înseamnă că nu se poate măsura oxigenul”, susține neurobiologul Hans Straka. Prin urmare, oxigenul a fost utilizat aproape complet de către celule pentru a sintetiza substanțe bogate în energie. Dacă concentrația de oxigen atmosferic era disponibilă în cantitate dublă, metabolismul energetic era saturat și oxigenul era prezent din abundență în creier.

„Am reușit, de asemenea, să arătăm că, în timpul funcționării normale, doar aproximativ 50% din oxigen este utilizat pentru activitatea celulelor nervoase”, spune dr. Straka. ”Deci, celelalte 50% sunt necesare pentru celulele gliale  si pentru mentinerea ratei metabolice de baza a celulelor nervoase. Cu toate acestea, celulele nervoase cu activitate crescută consumă mai mult oxigen. 

Pentru a înțelege mai bine modul în care informațiile sunt procesate în creier, este esențială cunoașterea relației dintre disponibilitatea oxigenului și activitatea creierului. 

Rezultatele oamenilor de știință oferă o perspectivă inițială în acest sens și reprezintă o bază importantă pentru investigații ulterioare asupra echilibrului energetic al creierului în viitoare experimente și pentru măsurarea consumului de oxigen pentru diferite funcții ale celulelor nervoase. 

Acest lucru ar putea fi relevant și din punct de vedere medical, de exemplu pentru a înțelege mai bine consecințele deficitului de oxigen din creier sau pentru a interpreta mai bine informațiile despre activitatea creierului obținute cu tehnici de imagistică. 


Calculele neuronale legate de activitatea senzorială și motorie, împreună cu transmiterea sinaptică și menajele asociate sunt solicitante energetic. Cel mai eficient proces metabolic pentru a furniza cantități mari de echivalenți energetici este fosforilarea oxidativă și, prin urmare, dependența de consumul de oxigen. 

Nivelurile de oxigen din creier sunt un parametru critic care influențează funcția neuronală. Măsurătorile consumului de oxigen au fost utilizate pentru a estima costul activității neuronale; cu toate acestea, explorarea acestor relații metabolice in vivo și în condiții experimentale definite, fiind destul de  limitate de provocări tehnice.

Respirația, cheia creșterii nivelului de oxigen din creier

Patrick J. Drew, profesorul asociat Huck, specialist în inginerie neuronală și neurochirurgie și director asociat al Institutului Penn Neuroscience, a declarat că o modalitate de a aduce mai mult oxigen în creier ar fi aducerea unei cantități mai mari de sânge în creier prin creșterea fluxului sanguin. Cercetătorii au fost interesați să observe cum au fost afectate nivelurile de oxigen din creier de comportamente naturale, cum ar fi respirația și exercițiile fizice.

În urma monitorizării activitații neuronale, a fluxului sanguin, a oxigenării creierului și a respirației, cercetătorii au concluzionat că „respirația oferă o cale dinamică pentru modularea oxigenării cerebrale”.

„Știm că oamenii schimbă tiparele de respirație atunci când realizează sarcini cognitive”, a spus Drew. „De fapt, faza de respirație se blochează la sarcinile la îndemână. În creier, creșterea activității neuronale este însoțită de obicei de creșterea fluxului sanguin. ”

„Am presupus că oxigenarea creierului depinde de activitatea neuronală și de fluxul sanguin”, a spus Qing Guang Zhang, doctor în științe și mecanică inginerească. ”Ne-am așteptat ca oxigenarea să scadă in cortexul frontal al creierului în cazul în care fluxul de sânge scade.

Credeam că se va întâmpla astfel, dar apoi ne-am dat seama că respirația menținea oxigenarea la un nivel ridicat.”

Singurul mod în care s-ar putea întâmpla ar fi dacă exercițiul fizic ar determina sângele să transporte mai mult oxigen, a explicat el, ceea ce ar însemna că sângele nu era în mod normal complet saturat cu oxigen.

Sângele poate aduce mai mult oxigen în creier după exerciții fizice, deoarece respirația crescută crește nivelul de oxigen din hemoglobină.

Cercetătorii au analizat oxigenarea în cortexul somatosenzorial și în cortexul frontal (zonă implicată în cunoaștere) și în bulbul olfactiv (zonă implicată în simțul mirosului) deoarece acestea sunt cele mai accesibile zone ale creierului.

Au folosit o varietate de metode pentru a monitoriza respirația, fluxul sanguin și oxigenarea. De asemenea, au testat nivelurile de oxigenare, suprimând în același timp activitatea neuronală și dilatarea vaselor de sânge, folosind și șoarecii ca exemplare mamifere.

Cercetătorii raportează în Nature Communications că oxigenarea a persistat atunci când activitatea neuronală și hiperemia funcțională (creșterea fluxului sanguin) au fost blocate, având loc atât în ​​țesut, cât și în arterele care alimentează creierul și fiind strâns corelate cu rata respirației și faza ciclului de respirație. ”

Astfel, rata de respirație este un modulator cheie al oxigenării cerebrale și ar trebui monitorizată în timpul imagisticii hemodinamice, cum ar fi în RMN BOLD.

Ei concluzionează că „respirația oferă o cale dinamică pentru modularea oxigenării cerebrale.

Această cercetare a fost sprijinită și finanțată de Fondul de dotare McKnight pentru neuroștiințe și Institutele Naționale de Sănătate.

În cadrul acestui proiect Penn State și-au adus contribuția și Kyle W. Gheres, cercetător în bioștiințe moleculare, celulare și integrative, Ravi Kedrasetti, doctorand în inginerie și știință și mecanică, Emmanuelle Chaigneau. cercetător, Serge Charpak, profesor de neuroștiințe, la Institutul de la Santé și de la Recherche Médicale, Paris, Franța, William D. Haselden, MD / Ph.D. , participant în programul de pregătire a oamenilor de știință din domeniul medical și în programul de absolvenți în neurologie.

O altă echipă de cercetători, formată din Jeffrey K Thompson, Matthew R Peterson Ralph D Freeman, s-a ocupat de activitatea neuronală și oxigenarea țesuturilor în cortexul cerebral.

Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională dependentă de nivelul oxigenului din sânge utilizează modificări ale hemodinamicii (circulației sângelui) creierului pentru a deduce modificări ale activității neuronale.

Oamenii de știință se întrebau dacă modificările hemodinamice reglementate la o scară spațială sunt capabile să rezolve coloanele funcționale din cortexul cerebral.

Pentru a aborda această întrebare, cercetătorii au făcut măsurători simultane ale oxigenării țesuturilor și ale activității neuronale unicelulare în cortexul vizual. Rezultatele au arătat că creșterile ratei vârfurilor neuronale au fost însoțite de scăderi imediate ale oxigenării țesuturilor. Am folosit această scădere a oxigenării țesuturilor pentru a prezice selectivitatea orientării și dominanța oculară a neuronilor vecini.

Rezultatele studiilor stabilesc că există o corelare între activitatea neuronală și metabolismul oxidativ și sugerează că imagistica prin rezonanță magnetică funcțională de înaltă rezoluție poate fi utilizată pentru a localiza activitatea neuronală la un nivel columnar cerebral.

Speciile reactive de oxigen sunt nocive pentru neuroni

Mitocondriile (centrele de producere a energiei) sunt considerate a fi principala sursă de specii reactive de oxigen (în timpul excitotoxicității glutamatului). Datele susțin acum că un rol important în acest proces pentru oxidare îl reprezintă enzima pe care neutrofilele o folosesc pentru a ucide bacteriile. 

Speciile reactive de oxigen pot acționa ca molecule de semnalizare în neuroni și celule gliale (țesut de susținere a elementelor sistemului nervos).

Cercetatorii susțin că eliberarea receptorilor neuronali GABA de la terminalele sinaptice este modulată de speciile reactive de oxigen

Acestea reglementează neurotransmisia inhibitoare mediată de receptorii GABA, putând produce modificări funcționale asupra acestor receptori.

Speciile reactive de oxigen (ROS) sunt cunoscute mai ales pentru că sunt implicate în metabolismul celular și stresul oxidativ, dar joacă, de asemenea, roluri importante în comunicarea celulară.

Semnalizarea ROS a devenit din ce în ce mai recunoscută ca un mecanism implicat în reglarea neurotransmisiei sinaptice, atât în ​​condiții fiziologice, cât și patologice.

Peroxidul de hidrogen (apa oxignată – H 2 O 2 ) și anionul superoxid sunt principalele ROS endogene biologic relevante din sistemul nervos.

Acestea sunt produse predominant în mitocondriile neuronilor și celulelor gliale, nivelurile lor fiind strâns reglementate de mecanismul celular antioxidant, care permite semnalizarea neuronală dinamică prin intermediul acestor agenți.

Proprietățile fizico – chimice și biologice ale H 2 O 2 îi permit să joace în mod eficient un rol important în semnalizarea neuronală. Această revizuire aduce unele sau cele mai semnificative dovezi care susțin ROS ca agenți de semnalizare în sistemul nervos și rezumă datele care arată că ROS modulează neurotransmisia mediată de acidul γ-aminobutiric (GABA) prin mecanisme pre- și postsinaptice.  Pe baza acestor fapte, semnalizarea ROS este discutată ca un posibil mecanism selectiv care leagă metabolismul celular de neurotransmisia inhibitoare prin modularea directă sau indirectă a funcției receptorului GABA .

Se cunosc efectele calmante și relaxante ale neurotransmițatorului GABBA în funcționarea sistemului nervos.

În tratamentele clasice generale pentru oxigenarea creierului se recomandă administrarea suplimentelor alimentare pe baza de ginko biloba, magneziu, omega-3 și vitaminele B, în special B6 si B9, cu care se combină foarte bine, acționând synergic, GABBA. Aceste suplimente au capacitatea de a sustine circulația cerebrală ( implicit oxigenarea creierului), de a reduce oboseala si de a îmbunătăți considerabil funcțiile sistemului nervos.

Avand in vedere ca un neuron este compus din aproximativ 90% apă, consumul apei devine o condiție esențială în asigurarea unei funcționalități neuronale optime.

Cercetatorii au demonstrat ca un pahar de apă baut dimineața pe stomacul gol ajută la buna funcționare a sistemului nervos și energizează organismul pe durata întregii zile. De asemenea, activitatea fizică zilnică (cel putin mersul pe jos în  natură) favorizeaza oxigenarea celulară.

Pentru menținerea unui creier sănătos este necesară înlăturarea stresului, odihna suficientă și, nu în ultimul rând, practicarea exercitiilor de respiratie, apreciate tot mai mult de cercetătorii actuali, ca fiind, printre alte metode, cele mai la îndemană și mai eficiente instrumente de ameliorare, menținere și optimizare a sănătății generale.

Neuroștiința respirației

Respirația conștientă și funcționalitatea creierului

Neurocercetătorii au descoperit implicațiile unei respirații profunde și conștiente în îmbunătățirea funcționalității creierului, a sistemului nervos.

Respirația este considerată în mod tradițional un proces automat controlat de trunchiul cerebral, care coordonează funcțiile de susținere a vieții ( bătăile inimii, modelele de somn etc.).

O cercetare ce implică înregistrarea făcută direct din interiorul creierelor unor persoane cărora li se făceau operații pe creier, arată că respirația poate aduce schimbări evidente în creier.

Atât schimbările ritmului de respirație, precum și observarea cu atenție a respirației au implicat activarea unor zone diferite ale creierului, în acest studiu.

Abilitatea oamenilor de a-și controla și regla anumite funcții ale creierului este unică, cum ar fi în cazul controlului emoțiilor, în decizia de a rămâne treaz deși este instalată oboseala, în cazul suprimării gândurilor etc. Animalele nu au această capacitate.

Procesul de respirație este similar, însă animalele nu își modifică ritmul respirației în mod voluntar. Respirația lor se schimbă, în mod normal, doar ca răspuns la activități de mișcare, alergare, la odihnă etc.

Întrebările oamenilor de știință, în acest context, au vizat capacitatea oamenilor de a-și regla în mod voluntar respirația și accesul la părți ale creierului ce nu sunt, în mod normal, sub controlul conștient uman.

Multe terapii (terapia cognitiv-comportamentală, terapia traumelor sau diverse tipuri de exerciții spirituale) implică concentrarea și reglarea respirației, controlul inspirației, expirației, cu efecte profunde asupra comportamentului uman.

Acest studiu recent răspunde acestor întrebări ale oamenilor de știință arătând faptul că acest control și concentrare a respirației proprii oferă acces adițional și sincronizare între diverse zone cerebrale. Această înțelegere poate conduce la un mai bun control emoțional, mental, la o putere de concentrare mărită etc.

Un studiu condus de cercetătorul post-doctorand  dr. Jose Herrero în colaborare cu dr. Ashesh Mehta, un renumit neurochirurg de la NorthShore University Hospital din Long Island, a constat în observarea și compararea activității cerebrale a pacienților care respirau normal, superficial și a pacienților care respirau conștient, concentrați pe propria respirație (în timpul unei sarcini simple de atenție – apăsarea unui buton atunci când pe ecranul din fața lor apăreau cercuri).

Acest experiment i-a permis Dr. Herrero să observe că odată cu aceste exerciții de respirație conștientă, răspunsul creierului lor s-a schimbat.

Manipularea respirației a activat, în mod esențial, părți diferite din creier, cu unele suprapuneri în zonele care implică respirația automată și intențională.

Descoperirile oferă suport neuronal în sprijinul corelației dintre concentrarea și conștientizarea propriei respirații, efectuarea unor exerciții de respirație și schimbările produse în creier.

Este cunoscut faptul că sportivii, dansatorii, muzicienii practică exerciții de respirație pentru a-și îmbunătăți performanțele. Studiile actuale  așează știința în spatele acestor practici.

În afara studiului abilității oamenilor de a-și controla și regla activitatea neuronală în mod voluntar, studiul a fost unic pentru că a folosit o metodă rară de cercetară neuronală: observarea directă din interiorul unor creiere umane.

Studiile normale ale neuro-științei implică oameni care sunt cercetați folosind tehnici de imagistică pentru a observa activitatea neuronală din creierul acestora, din afara craniului. Însă, studiile care implică electrozi implantați în creier sunt extrem de rare.

Observarea directă în interiorul creierului uman permite studierea gândirii, deciziilor, chiar imaginației sau visării.

Subiecții studiului au fost pacienți cărora li s-au implantat niște electrozi în creier ca parte din tratamentul lor clinic pentru epilepsie. Acești pacienți aveau crize ce nu puteau fi controlate prin medicație, așa că au avut nevoie de intervenții chirurgicale pentru a detecta concentrarea zonei de criză pentru intervenții ulterioare.

Pentru a detecta această zonă este nevoie ca pacientul să aibă o criză spontană, ceea ce poate dura zile întregi, iar pacienții sunt ținuți în spital cu electrozi ce monitorizează în mod constant activitatea lor cerebrală.

Descoperirile acestor cercetări arată că respirația profundă și conștientă nu reprezintă doar un clișeu. Exercițiile care implică respirația conștientă par să modifice conexiunea dintre diverse părți ale creierului și permit accesul la zone interne ce sunt în mod normal inaccesibile.

Echilibrarea emisferelor cerebrale prin respirație

Tot mai multe studii susțin că o respiraţie conștientă, controlată ajută la optimizarea funcționalității creierului şi a sistemului nervos.


După cum s-a observat, un simplu exerciţiu de respiraţie poate face creierul să-şi îmbunătăţească funcţiile, fie că e vorba de eliminarea stresului, reechilibrarea emoţională, revitalizarea etc. 

„Dacă îţi reglezi respiraţia îţi vei echilibra şi mintea“

Dacă ochii sunt poarta de acces spre sufletul omului, nasul este conectat direct la creier şi la sistemul nervos.

 Nasul poate deveni un instrument de acordare a creierului, spune omul de știință Dalhouise.

Respiraţa alternativă, pe nări, ajută la restabilirea echilibrului interior, eliberarea de stres şi calmarea sistemului nervos. Chiar şi 2 minute de respiraţie alternativă poate face minuni.

Contrar aparentelor, respirația nu este, in continuu, la fel, prin ambele nari, ci la un interval de 90 de minute, alternativ, una dintre nari se infunda putin si respirația se face mai mult prin cealalta nara.

Atunci când devine dominantă, fiecare nară activează o emisferă a creierului care devine și ea dominantă la rândul său. Prin respirația pe nara stangă devine predominantă emisfera dreaptă și invers, prin respirația pe nara dreaptă devine predominantă emisfera stangă.

Astfel, controland respirația pe nări, se poate activa emisfera cerebrală stangă sau dreaptă, în funcție de anumite nevoi.

Sincronizarea emisferelor cerebrale prin respirația alternativă pe nări conduce la o funcționare optimizată a creierului.

Dr. David Shannahoff-Khalsa, cercetător la Institutul Salk afirmă că pentru activități care solicită logica si raționamentul, o gândire creativă și de sinteză, se poate stimula funcționarea optimizată a emisferei stângi. Acoperind cu un deget nara stangă si respirând un timp pe nara dreaptă, se va activa emisfera stangă, care va funcționa la un potențial mai ridicat, devenind predominantă. Procesul se poate accentua stând o vreme culcați pe partea dreaptă a corpului.

Invers, atunci cand este nevoie de o privire de ansamblu, de transcenderea limitărilor și de perceperea întregului, se poate stimula predominanța emisferei drepte, prin acoperirea nării drepte, respirând o vreme prin nara stangă. De asemenea, efectul poate fi potențat stând o vreme culcați pe partea stangă a corpului.

În multe școli în care se practică sistemele de învățare rapidă, sunt practicate exercițiile de respirație alternativă pentru sincronizarea emisferelor cerebrale înainte de începerea cursului.

Practica respirației prin ambele nări oferă cantităţi egale de oxigen pentru ambele părţi ale creierului, îmbunătăţește concentrarea, claritatea, ajută la armonizarea celor două emisfere ale creierului, ducând la bunăstare fizică, mentală și emoțională, revitalizare, surplus de energie,

Implicațiile respirației în sănătatea fizică şi psihică

Respirația ne asigură oxigenul necesar vieţii şi, potrivit noilor studii, modul cum respirăm ne poate influenţa sănătatea fizică şi psihică.

„Există o relație foarte directă între frecvența respirației, starea de dispoziție și starea sistemului nervos autonom”, spune dr.Sat Bir Singh Khalsa,  profesor asistent de medicină la Harvard Medical School.

Cercetătorii au descoperit că ritmul respirator influenţează activitatea electrică a creierului uman, efectul diferind în funcție de respirația pe gură/nas, inspirare/expirare.

Pentru a descoperi legătura dintre activitatea electrică a creierului şi respiraţie, cercetătorii de la Northwestern University au analizat electroencefalogramele (EEG) de la șapte pacienți cu epilepsie cărora li s-au implantat electrozi în creier înainte de o intervenţie chirurgicală, care a avut scopul să stabilească cauza crizelor de epilepsie. Datele obţinute au arătat, de asemenea, că activitatea electrică a creierului variază sincron cu ritmul respirației.

Cercetătorii au observat această activitate electrică în trei zone ale creierului: cortexul piriform (olfactiv), care procesează mirosul, hipocampul, care controlează memoria şi amigdala, care procesează emoțiile.

„Una dintre cele mai importante descoperiri din acest studiu este aceea că există o diferenţă semnificativă, în ceea ce priveşte activitatea electrică a creierului în amigdală și hipocamp în timpul inspiraţiei comparativ cu expirația.

Am descoperit că atunci când inspirăm se stimulează neuronii din cortexul olfactiv, amigdala și hipocampul din sistemul limbic, a declarat neurologul Christina Zelano.

În cadrul unui alt studiu, cercetătorii au efectuat un test asupra a 70 de voluntari sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 ani și 30 de ani. Concluziile cercetătorilor au fost anunţate în Journal of Neuroscience.

Participanții au trebuit să decidă rapid dacă imaginile unor chipuri, care au fost afișate doar pentru o fracțiune de secundă, exprimă frică sau surpriză.

Scopul a fost acela de a înţelege mai exact cum este afectată activitatea electrică din amigdală, care este implicată în interpretarea expresiilor faciale, de inspiraţie, expiraţie sau de modul cum respirăm, pe gură sau pe nas.

Rezultatele cercetătorilor sugerează că participanții au recunoscut cu câteva fracțiuni de secundă mai repede chipurile care exprimă frica în timpul inspiraţiei, dar numai atunci când au inspirat aerul pe nas.

Într-un test separat de memorie, conceput pentru a măsura activitatea electrică în hippocamp, 42 dintre participanţi au privit imagini cu diferite obiecte pe ecranul unui computer, iar mai târziu li s-a cerut să şi le amintească.

Participanţii au obţinut rezultate mai bune în timpul inspiraţiei şi, de asemenea, precizia cu care şi-au amintit imaginile a fost mai bună atunci când au inspirat aerul pe nas.

În consecinţă, cercetătorii sugerează că funcţiile cognitive sunt stimulate în timpul inspirării aerului în plămâni. Acest lucru este util în cazul necesității unor reacții rapide în situaţii periculoase, atunci când, de altfel, ritmul normal al respirației se măreşte în mod natural.

Studiile anterioare au arătat că ritmul respirator ideal este de 5- respirații pe minut (cu prelungirea expirației), în timp ce ritmul respirator normal pentru majoritatea oamenilor obișnuiți este de 12 până la 18 respirații pe minut, ritm care poate crește temporar până la aproximativ 20 de respirații pe minut în cazurile de panică.

”Cele 5 sau 6 respirații pe minut s-a dovedit că vă ajuta să vă simțiți mai bine și mai sănătoși” spune Patricia Gerbarg, MD, profesor asistent clinic de psihiatrie la New York Medical College și coautor al The Healing Power of the Breath.

„Atunci când ne speriem sau ne este frică ritmul respirației se măreşte… Astfel, răspunsul înnăscut al organismului, care provoacă creşterea ritmului respirator, poate avea un impact pozitiv asupra funcției cerebrale și, prin urmare, vom reacţiona mai rapid la stimulii periculoşi din mediul înconjurător”, a declarat Zelano.

Un alt rezultat al cercetării se referă la mecanismele de bază ale respirației conștiente.

 “Când inspiri, se sincronizează, într-un fel, oscilațiile creierului în întreaga rețea limbică”, a observat Zelano.

Respirația nazală și funcțiile cognitive

Oamenii de știință au confirmat că respirația nu este legată doar de oxigen ci și de funcțiile și de comportamentul creierului.


Specialiștii în medicină au fost interesați cum afectează respirația regiunile creierului responsabile cu procesarea emoțională și memorie. Printr-o serie de experimente, aceștia au descoperit că respirația nazală joacă un rol esențial în coordonarea semnalelor electrice ale creierului în cortexul olfactiv, care controlează amigdala și hipocampul. 

Amigdala procesează emoțiile, iar hipocampul este responsabil cu memoria și emoțiile.

Mirosul este strâns legat de regiunile creierului limbic, care afectează emoțiile, memoria și comportamentul, motiv pentru care unele mirosuri sau parfumuri pot evoca amintiri emoționale foarte puternice. Acest studiu arată, de asemenea, că actul de respirație în sine, chiar și în absența mirosurilor, ne poate influența emoțiile și memoria.

Respirația este telecomanda creierului nostru, care afectează în mod direct semnalele electrice ce comunică cu memoria și centrele de procesare emoțională. 

În acest fel, putem controla și optimiza funcția creierului prin intermediul respirației, atât pentru gestionarea emoțiilor mai intense, pentru o recunoaștere rapidă și precisă a lor, precum și pentru o îmbunătățire eficientă a memoriei.

Cercetările arată foarte clar că exercițiile de respirație îmbunătățesc tonusul parasimpatic, inhibă răspunsurile neuronale, scad activitatea nervoasă simpatică (de excitare), îmbunătățesc funcția respiratorie și cardiovasculară, reduc efectele stresului și optimizează fizic și mental sănătatea (Pal, Velkumary și Madanmohan, 2004).

Exercițiile de respirație activează sistemul nervos parasimpatic, reducând tensiunea arterială și ajutând la calmarea și concentrarea minții.

Respirația conștientă se poate exersa pentru eliberarea stresului acumulat în minte și corp, pentru îmbunătățirea atenției, a capacității de a lua decizii și pentru a spori performanțele mentale și fizice. 

Respirația profundă și conștientă duce la eliminarea toxinelor din organism şi  stimularea sistemul imunitar, lipsa oxigenului generând anxietate şi depresie.

Cercetările neuroștiinței evidențiază faptul că o respiraţie corectă, lentă, profundă, conștientă contribuie la o stare bună de sănătate fizică şi psihică pe termen lung.

Articol scris de Daniela Apetroaiea ce ilustrează proiectul “Limbajul natural al vieții – educație holistică pentru copii și părinți” și campania  “Apollo ’44” a Asociației Anima Mundi.

Poți sprijini campania “Apollo 44” inițiată de Asociația Anima Mundi,  devenind ambasador al ei, înscriindu-te în Anima Mundi, donând ritmic o sumă de bani sau cumpărând produse ambasador ale respectului față de viață.

Astfel participi la conturarea o platforme independente menite să educe și să împuternicească prin informații calitative.

Sursa imaginii aici.

Referințe :

1. Suzan Özugur, Lars Kunz și Hans Straka. BMC Biologie, „Relația dintre consumul de oxigen și activitatea neuronală într-un circuit neuronal definit” 

2. Nicolas Demaurex și Luca Scorrano, Neuroștiința naturii, volum 12, pagini 819 – 820, 2009 

3. Articol: Onorarea lui Ricardo Miledi – neuroștiințific – remarcabil din secolele XX-XXI.

4. Nicolas Demaurex and Luca Scorrano, Department of Cell Physiology and Metabolism, University of Geneva Medical School, Genève, Switzerland

5. Qingguang Zhang, Morgane Roche, Kyle W. Gheres, Emmanuelle Chaigneau, Ravi T. Kedarasetti, William D. Haselden, Serge Charpak și Patrick J. Drew, „Oxigenarea cerebrală în timpul locomoției este modulată de respirație”. Nature Communications 
6.Gallego, J., Nsegbe, E. and Durand, E. (2001). Learning in respiratory control. Behavior Modification, 5 (4) 495-512

7. Guz, A. (1997). Brain, breathing and breathlessness. Respiration Physiology. 109, 197-204.
8. Jerath, R., Edry J.W, Barnes, V.A., and Jerath, V. (2006). Physiology of long pranayamic breathing: Neural respiratory elements may provide a mechanism that explains how slow deep breathing shifts the autonomic nervous system. Medical Hypothesis, 67, 566-571.
9. Pal, G.K. Velkumary, S. and Madanmohan. (2004). Effect of short-term practice of breathing exercises on autonomic functions in normal human volunteers. Indian Journal of Medical

Research
10. Repich, D. (2002), Overcoming concerns about breathing. National Institute of Anxiety and Stress,Inc
11. Willmore, J. and Costill, D. (2004, Physiology of Sport and Exercise (3rd Edition). Champaign: Human Kinetics

 


“Cunoaşterea este putere. Informaţia înseamnă eliberare.” Kofi Annan

Implică-te!

Devino ambasador

Vezi mai mult

Donează

Vezi mai mult

Înscrie-te în Anima Mundi

Vezi mai mult

Leave a Comment