Comments: 0

“Am aflat că, printre altele, dăruirea eliberează sufletul celui care dăruieşte.” – Maya Angelou

Donează 25, 50, 75, 100 lei sau o echivalentul în euro pentru dezvoltarea proiectului Harmoia Mundi.

*O platformă independentă și dinamică este posibilă doar prin sprijinul activ al comunității și beneficiarilor ei. Sharing-ul de resurse este vital în acest sens. Noi oferim informații extrem de folositoare și tu susții acest proces de  informare, conștientizare și stimulare a acțiunii constructive.

Donând te implici în dezvoltarea dinamică a platformei multimedia ce are menirea de a împuternici oamenii prin informații valoroase despre noua paradigmă holistică, dezvoltarea respectului de sine și a vieții ca întreg, cunoașterea corpului uman, optimizarea stării de sănătate, respectul față de biodiversitate și mediul înconjurător, armonizarea relației cu natura.

*Proiectele mari se realizează pas cu pas prin gesturi simple și constante.

Donând te implici direct în conturarea unei civilizații ce coexistă în armonie cu natura și al cărei principal vector îl reprezintă stabilirea de relații prospere, creative și armonioase între oameni.

Contul în lei al Asociației Anima Mundi este:  RO18BREL0002002169880100, Libra Bank 

 Contul în euro al Asociației Anima Mundi este: RO07BREL0002002169880201, Libra Bank.

 


“Cunoaşterea este putere. Informaţia înseamnă eliberare.” Kofi Annan

Implică-te!

Devino ambasador

Vezi mai mult

Donează

Vezi mai mult

Înscrie-te în Anima Mundi

Vezi mai mult